ama

Craciun 2009

Ne-am intors si noi acasa. Dupa ziua mea (in care m-am rasfatat cu un tort de ciocolata....multa ciocolata!) am plecat acasa la parinti.

Drumul bun, uscat, pustiu, acasa ne astepta un bradut cochet si dragalas plin de cadouturi pentru toti ai familiei. Si am avut parte si de mancare multa - parca prea multa, dar delicioasa! Si zilele au trecut repede si ne-am intors iar acasa.

Cateva poze sa ramana amintire.

PS Multumesc mult tuturor de urari! :)

De ziua mea mi-am facut un nou prieten

Aseara era zarva mare. O voce groasa de caine latra prelung, un urlet de jale. Aldo din casa latra si el cu disperare. Eu eram convinsa ca e Dodo, are si el pitici, ce sa-i faci?! Dan insa nu era la fel de convins si s-a imbracat sa iasa sa vada despre ce e vorba.

Dupa doua minute imi bate in geam si imi cere sa aprind lumina in fata casei. Aprind si ma intorc la calculator. Dupa doua minute Dan bate din nou in geam si striga: "Hai afara ca e un caine mare la poarta!"

Ma imbrac si eu si ies sa vad ce se intampla. In fata portii, legat de un lant, un dulau imens latra nervos. M-am apropiat de el si animalul a sarit pe mine si mi-a pus labele din fata pe umeri. Abia atunci am realizat cat este de mare, abia cand am realizat ca este de inaltimea mea. Din fericire era foarte incantat de mine, mi-a dat pusi vesel si mai-mai sa ma darame de entuziasm.

M-am apropiat de capatul lantului si am vazut ca cineva il legase de poarta noastra. L-am dezlegat si m-am luptat cu el sa-i dau jos zgarda si sa ii dau jos lantul. Eliberat, cainele urias a inceput sa cerceteze curios. A stat la mangaiat, a stat la smotocelile mele si parea foarte linistit.

Dan m-a privit dezaprobator: nu mai putem tine inca unul!

Nu, nu, normal ca nu. Dar ce e cu el? Este al cuiva cu siguranta, dar de ce era legat de poarta noastra?

Cainele a plecat mirosind urme de catei prin zapada.

Azi dimineata l-am regasit la noi in curte. A venit vesel la mine dar din pacate ceilalti doi baieti ai mei s-au napustit la el. De la inaltimea lui i-a privit nepasatori si a cautat doar mana mea. L-am bagat pe Aldo in casa, pe Dodo l-am inchis in centrala si la urias i-am dat cateva bobite pe care le-a crontanit mai intai curios de aratare, apoi a bagat capul direct in sacul cu mancare si s-a infruptat in voie.

Apoi a avut grija sa ma pupe recunoscator si sa se tolaneasca cersind mangaieri. Dupa alte cateva ore, tot la noi in curte fiind, am intrebat o vecina daca stie al cui e. Da, stia, e cainele vecinilor. Dar casa e parasita, oamenii lucreaza in alt oras si vin acasa o data pe luna. Cainele e hranit de vecini.

Vecina a luat lantul si l-a legat la loc. Mi-a zis si numele lui: Labus.

Are fata de Labus. Mai ales cand a privit trist dupa mine, legat de un lant nu prea lung, intr-o curte parasita, pazind o casa batraneasca.

Cracanel si alti 18 puiuti pufosi

De cand l-am salvat pe Dodoleatza am invatat foarte multe. Am invatat despre dragostea unui animal care stie ca l-ai ajutat, despre dragostea cu care te priveste, cum iti linge mana si agita bucuros coada cand te vede. Am invatat ca, contrar unei idei preconcepute, chiar si un caine matur se poate atasa de tine ca si cum l-ai fi crescut de pui. Si am invatat ca nimic nu este mai minunat decat faptul ca ai salvat o viata, un suflet cald si iubitor.

Si am mai aflat ca un gest atat de mare nu te costa decat maruntis si ceva atentie. Si in schimb primesti atat de multa dragoste incat adeseori esti coplesit. La figurat, dar si la propriu sub greutatea blanitei negre incantate de prezenta ta.

Probabil de aceea am devenit tot mai sensibila la povestile animalelor abandonate. Si probabil tocmai de aceea vorbesc despre asta pentru ca stiu cat de putin ne ia sa facem mult bine.

Acum cateva zile am primit pe mail de la un amic un link catre un loc din judetul Arad, un loc unde multe animale sunt salvate si unde asteapta sa fie adoptate. Adoptate pentru ca in locul lor sa fie salvate alte animale.

Si am petrecut multa vreme atat de site-ul asociatiei (http://www.apam.ro/?) cat si pe blogul lor (http://animalesalvate.blogspot.com/) citind povestile animalelor din centru. Multe povesti erau de necrezut, dar numai finalul fericit le faceau suportabile. Din pacate pentru fiecare animal salvat, sunt zeci care mor in chinuri.

Dar iata ultimele cazuri.

Cracanel, un urias care sta pe strazile din Bucuresti si cauta o curte pe unde sa doarma(http://animalesalvate.blogspot.com/2009/12/cracanel-un-urias-fara-noroc.html).

Si acesti maruntei (doua catele au nascut cate 9 pui, adica 18 blanite pufoase si maruntele!) cauta cu disperare un camin sa treaca mai usor peste iarna geroasa ce ii asteapta.

Iata doar cativa dintre ei aici, restul ii puteti vedea direct pe site: http://www.apam.ro/?x=animale&tip=1

Ei sunt in Minis, judetul Arad.

Poate daca ii vedeti veti simti nevoia sa ii aveti langa voi. Si daca nu puteti, cei din Minis ofera si posibilitatea de adoptie la distanta. Sau (vedeti cate optiuni sunt!) sa trimiteti un sac de mancare, o patura, orice sa le tina de cald.

Liniste

Zapada si ger. Iesi afara zgribulit, alergi pana la masina/usa/centrala si ti se opreste si respiratia de la frig. Totul e inghetat, nici nu stiu unde au disparut pasarelele care ocupau sprintene ciresul din fata geamului de la bucatarie.

Dodo e si el mai linistit, nu mai umbla hai-hui prin tot satul ci sta cuminte in centrala, langa foc, motaind.

Iarna asta nu e buna pentru masini. Dimineata cureti zapada de pe ele, iesi pe strazi oglinda si speri sa te intorci cu ea intreaga.

Si totusi zilele astea imi dau o senzatie absoluta de concediu, vacanta, sarbatori. Zile de stat in casa, la caldura, zile de citit si de vizionat filme.

Zile de liniste.

Baietii mei in prima zapada

Azi a nins la noi la sat si daca noi ne-am cam panicat privind drumul de tara acoperit de zapada si fiind pusi pentru prima oara in situatia de a da la lopata inainte de cafea, au existat doua sufletele tare bucuroase de zapada proaspata. Asa ca am ales sa ne bucuram si noi de bucuria lor.