Dodoleatza

Vi-l prezint pe Dodoleatza. Pe scurt Dodo.

Povestea lui Dodo alaturi de noi incepe acum aproximativ o luna. Intr-o zi aud zarva mare la poarta. Patrocle, cainele vecinilor, latra in draci la masina mea. Il privesc lung prin geam si imi zic ca si-a pierdut mintiile micutul Patrocle. Si imi vad de treaba.

Pe la pranz trec iar pe la geam - Patrocle latra. Ragusit! Sunt mirata de perseverenta lui, dar imi vad in continuare de treaba.

Pe la 5-6 seara sunt deja exasperata de zarva si decid sa ies la poarta sa discut cu Patrocle si sa il conving sa taca. Ajunsa la poarta, Patrocle incepe sa latre si mai tare, bagand botul sub masina. Ma aplec si ma uit la ce latra (ma asteptam sa gasesc vreo gaina/sobolan/arici) si din intuneric vad doar o privire sticloasa. Chem bland privirea de sub masina si iese la iveala un dulau negru-negru ca noaptea, cu o sarma legata la gat, o sfoara rupta atarnata dupa el (de care erau incalcite flori) si o coada incredibil de energica.

Vazand faptura iesita de sub masina, Patrocle se indreapta tantos spre casa, linistit ca si-a facut datoria.

Privesc cainele negru si ma aplec sa-i scot sarma in gat. Credeti ca am putut?
In momentul in care l-am atins s-a revarsat asupra mea un val de bucurie si energie: am fost pupata in urechi, pe par, pe obraji. A inceput sa alerge in jurul meu si sa imi caute cu botul umed mainile sa le linga fericit. A trebuit sa duc o lupta corp la corp cu dihania entuziasta pentru a-l putea elibera.

Cand am putut sa ma uit la el mai bine am ramas ingrozita. Mai vazusem astfel de exemplare canine, dar numai in cele mai horror episoade din Politia Animalelor de pe Animal Planet: era atat de slab incat ii putea cuprinde stomacul cu mana. Nu doar ca i se veadeau coastele, dar si vertebrele erau vizibile! Pareau acoperite doar de parul lui negru ca smoala.

Am fugit in casa si am luat o conserva de-a lui Aldo si am incercat sa i-o dau. In clipa in care am dechis conserva si a simtit miros de mancare a sarit pe mine si nu reuseam sa scot efectiv mancare din conserva. Dupa o alta lupta corp la corp am reusit sa golesc conserva.

Surpriza majora nu a fost felul in care manca (fara sa respire, fara sa mestece), ci aparitia lui Patrocle, care pofticios notoriu, si-a bagat capul in mancarea catelului negru. Sincer am crezut ca o sa-i muste jos capul - la cat era de infometat, la diferenta de statura, nu aveam nici o indoiala ca o sa se termine prost. Insa monstrul negru nici nu a marait: l-a lasat pe Patrocle sa se serveasca in voie din mancarea lui!

Bineinteles ca nu a mai plecat.

Cateva zile l-am hranit in portii mici si dese doar cu hrana umeda, pana s-a mai rotunjit. Asa arata dupa o saptamana de hrana constanta si pe saturate.

I-am improvizat si un mic adapost si de atunci nu a mai plecat.

Apara poarta cu hotarare si latra cu glasul lui gros pana tarziu in noapte (not a good thing!). Umbla hai-hui pe strada, crai mare, toti vecinii il cunosc deja - e bland si incredibil de jucaus. E prezent la ora mesei si cand indrazneste cineva sa i se apropie de hotar. Sta cu fundul sprijinit de usa din fata si priveste intens orice miscare.

Il iubeste pe Aldo si se alearga impreuna prin curte. Si e o bucurie cromatica sa ii vezi - unul alb, altul negru!

La tara ploua altfel decat la oras

La oras ploaia nu te afecteaza in mod deosebit si nu iti da peste cap programul obisnuit. Eventual iei cu tine o umbrela, o pelerina si pornesti stergatoarele la masina. Uneori te prinde putin ploaia, dar te ascunzi de indata in primul magazin calduros. Te opresti poate la un ceai sau la o cafea si profiti de un oarecare sentiment romantic creat de zidurile umede si asfaltul lucios.
Dar asta doar daca vrei. Pentru ca in definitiv ploaia nu te afecteaza cu nimic.

La tara ploaia se simte.

In primul rand iti gasesti dimineata papucii uzi la usa. Om al betoanelor, nu te poti obisnui cu ideea ca incaltarile nu se tin la usa! Dupa ce ii scuturi cat de cat de apa bagi piciorul in ei si simti fiori in tot corpul. Te ia cu frig si in curand esti leoarca...

Aduni repede hainele din ploaie si le intinzi apoi la adapost. Bombani neglijenta de a lasa o cutie de carton in curte care acum e lipita de terasa. Te lupti cu folia uriasa sa acoperi lemnele din curte, dar folia pare sa aiba o minte a ei si toate baltoacele adunate in cutele ei se varsa doar peste picioarele tale. Cand te intorci in casa pantalonii deja sunt murdari si frigul ti s-a cuibarit adanc in oase.

Apoi mai sunt si sunetele.

Pentru ca la tara ploaia de aude.
Vantul suiera si picaturile de ploaie clipocesc pe pervaz. Se aude cum siroieste apa in burlane si cum se loveste de pamant.

Post cu multa reclama si anti-reclama

Pe parcursul acestei perioade agitate m-am lovit de multe firme si institutii care m-au facut sa-mi musc degetele de nervi sau mi-au adus multa bucurie prin calitatea serviciilor.

Probabil vor exista si la acest post voci care ma vor acuza de reclama sau alti "suparati" care ma vor banui ca lucrez la concurenta si ca ma folosesc de blog sa ii sap! Vreau sa ii linistesc pe toti: faptele mai jos prezentate sunt doar experienta mea personala.

1. Statul

Nume generic dat celor care se ocupa de stabilirea taxelor la vanzarea/cumpararea caselor in Timisoara.
Daca pana acum ceva vreme plateai taxa (2%) in functie de suma declarata, din cauza numeroaselor nereguli (cine era fraier sa declare suma reala?!) statul a zis sa fie el mai smecher si a stabilit un barem de vanzare pentru fiecare zona. Astfel, indiferent cu ce pret vinzi/cumperi, tu platesti 2% din suma baremului fixat de stat. Chiar daca e mai putin sau...mai mult. Mult mai mult!

Pentru ca statul a fixat aceste preturi dupa preturile la imobiliare in vremurile bune si a "uitat" sa le mai modifice acum cand au cazut preturile. Astfel ajungi la situatia stupida cand, de exemplu, vinzi o proprietate cu 50.000, dar platesti taxa de 2% calculata dintr-o suma de 100.000 de euro (adica suma la care statul iti evalueaza proprietatea).

Astfel, in ziua in care am vandut apartamentul si am semnat actele de cumparare a casei am platit de doua ori niste impozite uriase, ambele calculate la preturi mult mai mari decat am efectuat noi vanzarea si respectiv cumpararea.

Va marturisesc ca eu am bolit toata ziua. Cand notarul mi-a zis totalul de plata (peste 80 de milioane) am simtit de parca o sabie mi-a strapuns capul. M-am albit si mi s-au inmuiat picioarele. Nu am trait nici o bucurie la semnarea actelor - ma gandeam doar la banii dati aiurea la stat.


2. Magellan & Brithouse

Si am pornit in cautarea de materiale. Ne oprim atat la Brithouse (Buziasului), cat si la depozitul de pe Calea Sagului.
Ne uitam, ne place, vrem sa luam. Si cerem: 9 m patrati din asta, 11 din asta si 110 din parchet.
Raspuns venit dupa butonari si verificari: "Pai nu avem decat 2 din asta, 3 din asta si numai 7 din ultimul". Cine ia 2 metri patrati de gresie??!!

Tot la ei am primit o replica legendara si dezarmanta. Intreband care e diferenta intre un parchet de 6 mm si 8 mm, raspunsul a venit senin: "2 mm".

3. RDS & RCS

a). Prietenii mei! :)) Am mai povestit eu de ei cu mult "drag" in trecut in postul RDS vs. Romtelecom , dar dintr-o inertie de care imi e rusine am ramas abonata la ei. Asa ca, atunci cand am ajuns sa finalizez contractul cu ei, nu va puteti imagina incantarea cu care am mers la ei sa imi reziliez contractul.

Ajung la sediul lor de pe Aries si ma strecor cu greu prin multime si ma asez la o coada impresionanta la departamentul de relatii cu clientii. Domnisoara de la ghiseu urla periodic ca ea la 1 are pauza de masa si nu se mai ocupa de nimeni dupa acea ora. Stau aproape o ora intreaga (deja fierbeam) si ajung la ghiseu la la 12.56. Daca nu ma primea aia eu muream cu ea de gat! Serios! Cat oi fi eu de mica :)

Si ii dau buletinul si anunt pe un ton triumfal ca vreau sa renunt la abonament. Ca o fi, ca o pati, ca nu puteti. Va trebuie cutia de la telefon (primit acum vreo 5 ani!), reziliem dar de fapt resemnam, mai platiti minim o luna, il reziliati pana in data de 5, platiti toata luna, dar predati telefoanele si modemul (si cum mai folosesc serviciul platit?!).

Mi-au trebuit doua drumuri si sa fac ca toti dracii sa mi se rezilieze serviciul. Oricum mai platesc o luna in plus si am mai semnat ceva aberatii pe proprie raspundere.

b). Desi eu nu mai vroiam sa aud de RDS si la casa, Dan vroia Digi pentru GSP TV. Cum eu nu prea ma omor dupa TV, nu insist cu conditia ca el sa rezolve orice probleme legate de ei - eu nu mai vreau sa aud de ei.

Si merge la RDS sa semneze cu ei pentru abonament. Pe langa faptul ca trebuie sa platesti 200 RON pentru echipamente si instalare, ii spun ca trebuie sa astepte 3-4 saptamani sa primeasca ei echipamentele ca nu le au. Dar daca vrem, le putem cumpara noi. Probabil de aia tanarul de la relatii cu clientii ii strecoara un numar de telefon sa il sune dupa program sa vada "cum rezolva cu echipamentele".

Evident ca am renuntat la "serviciile" lor.

4. Romtelecom

Auzisem lucruri bune despre ei de la ai mei, dar dupa RDS sufli si in iaurt.

Intru in sediul lor de pe Calea Martirilor si vad ghiseele ocupate. Nu era coada, fiecare ghiseu avea cate un client. Raman usor in spate si citesc reclamele. O doamna vine la mine si ma intreaba ce doresc - ii spun si ma chema in biroul ei. Aflu ca este sefa sucursalei, dar pentru ca cei de la ghiseu sunt ocupati, ma ajuta ea sa nu astept.

Fac contractul pentru telefon si internet si mi se spune ca in 5 zile lucratoare mi se va face instalarea (gratis!). A doua zi au venit, au instalat.

Peste o saptamana, intr-o vineri dupa-amiaza, ma duc din nou sa fac si abonamentul la Dolce pentru ca intre timp ne-am lamurit de Digi. Imi zice fata de la ghiseu ca dureaza 10 zile lucratoare. Nu imi pica prea bine, dar sunt resemnata.

A doua zi (sambata!) vin doi baieti simpatici care ne instaleaza Dolce-ul.

In plus am sunat de mai multe ori la serviciul lor tehnic. Obisnuita cu arogantii de la RDS nu ma asteptam la asa operatori draguti. Au stat cu mine la telefon sa parcurgem pas cu pas instalarea wireless-ului si cand unul dintre laptopuri facea figuri au trimis imediat o echipa acasa la mine. Nu mi-a venit sa cred cat au fost de rapizi!

Si daca nu era suficient, m-au sunat de cel putin 4 ori sa ma intrebe daca sunt multumita de serviciile lor, daca am sugestii sau reclamatii. Incredibil!

5. Agache (mobila)

Showroom Kappa. Il intrebam pe domnul de acolo daca poate veni cineva sa faca masuratori pentru un mobilier de bucatarie la comanda. Da, cum sa nu. Dar stam la 10 km de Timisoara. Pai atunci nu se poate.
Ne oferim chiar sa luam noi pe cel care face masuratorile sa il ducem si sa il aducem. Cei de la Agache sunt neclintiti: nu, nu si nu.
No sa va tineti mobila daca va e lene sa mergeti 10 km pentru o vanzare. Banii s-au dus la Casa Rusu care nu au avut o problema sa ne asigure si transportul.

* As fi cumparat si de la Black Red White dar la ei dureaza mult sosirea marfii daca nu o au in depozit.

6. Coco & Tinoli (usi)

Una dintre cele mai placute surprize. La showroom (Demetriade) am avut parte de o prezentare super profi a usilor (nicaieri nu ne-a mai explicat cineva asa in detaliu accesoriile pentru o usa - ati ramane surprinsi cate sunt!), cand am lansat comanda au venit imediat sa ia masuratorile si a fost asa cum au zis: iti da usa la cheie!



Problema cea mai mare cand te muti langa Timisoara e ca multe (majoritatea!) firmelor refuza sa vina la tine. Este surprinzator cat sunt de rigizi chiar si atunci cand e vorba de comenzi mari (totusi amenajam o casa) si de doar 10 km. Pana una alta, cu bune si cu rele, am ajuns foarte aproape de final. Mai sunt cateva detalii (de exemplu mobila ptr inca 2-3 camere), dar acum deja am experienta firmelor cu mofturi si cel mai probabil o sa raman fidela celor deja descoperite. Asta daca nu mai aflu de alte sugestii.


PS Era sa uit. Una dintre cele mai incredibile faze le-am trait in real (preturi fara egal).

Era ultima zi in care aveam muncitori la casa si am zis sa trag chiulul si sa rezolv repede cu niste friptura si cartofi gata cumparati. Cum primul in drum imi era Realul de pe Calea Sagului ma duc acolo si ma duc la raionul de mancare gatita.

Vad in vitrina vreo 10 pulpe si un soi de catorfi taranesti care mi se pareau ok.
O intreb pe doamna de acolo daca pulpele din vitrina sunt tot ce au (poate mai aveau in spate/cuptor) si daca nu au sa stiu sa comand si altceva.
Doamna, cu o atitudine extrem de belicoasa, intreaba:

- Dar la ce va trebuie atatea?
(ii zambesc rabdatoare si o ignor)
- As dori toate pulpele si....
(nu termin de zis ca doamna incepe sa urle)
- Cum sa va dau doamna TOT?! Pai daca eu va dau tot eu raman fara mancare!!! Nu se poate!!!

Pur si simplu am inceput sa rad de stupidul situatiei. Am avut grija sa povestesc unui supervizor de doamna de la raionul de mancare si desi s-a insistat sa cumpar totusi de la ei, am preferat sa ma duc pana in Billa.

Din nou acasa

Na ca am revenit. Mi-a luat ceva timp sa ma mai asez, sa ma mai linistesc si sa imi intru intr-un oarecare ritm, fie el si total diferit de ceea ce eram obisnuita.

Va marturisesc ca incep sa simt total diferit ideea geniala (imi asum meritele pentru ea!) de a ne muta la tara. Cand veneam aici din apartamentul de "la oras" totul avea alt farmec. Acum lucrurile incep sa prinda contur, sa se definitiveze si sa isi arate adevarata fata.

Cand ne-am mutat in casa nu am avut mare lucru. Putina mobila adusa cu noi din garsoniera s-a pierdut in imensitatea noului spatiu. Canapea ne-a devenit un surplus de burete ramas de la parchet - prima noastra canapea in camera de zi care ne-a fost extrem de draga.

Perdele nu am (singura perdea din garsoniera oricum nu se potriveste la geamurile astea) si ca sa mai salvam un strop de intimitate ne-am pus hartie in geamuri. Probabil vi se pare putin, dar dupa ce am lipit aceste foi de hartie le-am privit cu atata drag de parca erau cele mai elegante perdele.

Incet, incet a mai aparut si putina mobila. Cea mai mare bucurie a fost mobila de bucatarie.
Desi inca nu am folosit-o la adevarata sa valoare (a se citi dimensiune uriasa), nu imi vine inca sa cred de cat spatiu am si cat loc sa ma desfasor. Din pacate, sub imperiul obisnuintei, inca gatesc inghesuita intr-un colt.

Curtea arata urat. Am dat cu ierbicid sa omoram scaietii care au dus ca Aldo sa aiba o freza complet traznita (scaiete = bagat foarfeca) si acum mai avem si un maldar de lemne cu care Dan se lupta eroic in fiecare seara sa le crape.

Daca el crapa lemne, eu am invatat sa fac focul si sa utilizez centrala. Mama ei de afisare digitala, nu te ajuta deloc cand trebuie sa aprinzi focul. Oraseanca din mine a bagat un brat de busteni si ma asteptam sa ii aprind cu un chibrit!
Intre timp m-am specializat si aprind focul in 5 minute, desi toate hainele imi miros a fum!



Tot pentru un orasean, vecinii la sat sunt o categorie neasteptata.

Cand ne-a sosit centrala au venit vreo 6-7 barbati si ne-au ajutat sa o bagam. Apoi au plecat cum au venit.

Cand ne-a venit masina de lemne Dan s-a apucat sa le care in curte. Dupa o vreme il aud vorbind - cand ma uit un vecin venise si il ajuta la carat.

Fiind plecat Dan si eu ramanand fara lemne de foc, m-am ambitionat sa crap eu lemne. Am crapat vreo 2-3 maruntele si m-am trezit langa mine cu vecinul "Am auzit ca va chinuiti sa taiati lemne si am venit sa va ajut!". Mi-a taiat lemne pe 2 zile si a plecat. Apoi a venit altul si m-a ajutat sa le car langa centrala. Oamenii astia apar de nicaieri! :)))


Aici lumea se trezeste la 6 si se aud cocosii cantand.
Aici trec seara vacile prin fata casei cu ugerele pline.
Aici lumea se imbraca frumos duminica si se merge la biserica.
Aici la primarie functionara mi-a dat numarul de telefon personal (!!!) sa o sun cand am intrebari!
Aici toata lumea se saluta.

Ok, nu e totul roz, este greu cand pica curentul (se modernizeaza reteaua), este greu cand uiti sa iei paine si nu ai magazinul non-stop din colt, e greu cand e frig si nu ai chef sa iesi sa pui pe foc, dar e bine pentru ca radem de noi: doi oraseni aterizati la sat! ;)

Si daca nu aveam destula treaba acasa, am mai adaugat la agitatie si oboseala si un drum pana unde se agata harta Europei in cui. Am fost in vizita la niste prieteni in Bremen si am fost la Marea Nordului (fara apa!). Dar despre aceste locuri minunate am sa vorbesc mai pe larg data viitoare. Pana atunci v-o prezint pe Ronia.

.

Sunt obosita si trista.

S-au adunat atat de multe lucruri despre care nu vreau sa vorbesc si pe care vreau sa le var adanc in suflet sa nu mi le mai amintesc nici macar eu, incat am ajuns la situatia paradoxala in care nu mai stiu ce sa zic.

Ne-am imputinat. Am ramas doar trei si Mara toarce in alte brate acum.

Si despre acest subiect nu vreau sa vorbesc. Nu vreau sa vorbesc la fel de puternic precum urasc acum pana ce si bluza in care am fost imbracata in acea seara. Deci nu intrebati si nu spuneti nimic.

Am mare nevoie ca aceasta durere sa ramana intima si tacuta.

Santier - ziua 2

Bun, deci s-au inceput lucrarile. Am ales pana acum faianta in bucatarie, gresia si faianta in bai si parchetul. Le-am cumparat si am cumparat toate acele materiale costisitoare de care nu aveam habar ca exista, sa nu mai vorbim ca este nevoie de ele.

Si indiferent ce am fi facut noi doi, fara ajutorul lui Tupi meu drag nu ne descurcam nici macar sa gasim gresie. De altfel, noi am atarnat pe langa el si ne-am dat cu parerea despre nuanta si culoare, dupa care urmaream cum deschidea el agenda magica si incepea sa insire denumiri si marimi absolut necunoscute.
Ce mai, fiii ploii am fi fost fara el!

De altfel masina lui a avut cel mai mult de suferit pana cum. Nici Attila nu a fost menajat, dar el a fost folosit doar la carat mancare si vase murdare, pe cand Erzsike a carat din greu materiale de constructii. O vedeti in poze cat e de curatica dupa doua zile :)




S-a pus deja faianta in bucatarie care imi place la nebunie :D


Gresia si faianta din baia mare asteapta ordonata:

Deja se pune faianta in baia mica:

Si echipa la pranz :)

Santier

Au fost zile in care nici macar eu nu mi-am deschis blogul. Am mai citit posturile venite in reader sa nu pierd "pulsul", dar asta doar in momente de repaus cand picam pe scaun cu dureri de oase si muschi.
E totusi bine ca m-a apucat "marea trambalare" in toamna si nu pe 40 de grade ca topita eram!

Desi nu sunt inca nici la jumate cu bagajele, casa suna deja a gol, telefonul suna cu ecou, tastele clampane mai tare si iritant. Numai cand incepi sa scoti toate boarfele dintr-o casa iti dai seama cat de multe poti agonisi si o biblioteca cu doar 3 rafturi poate tine un numar impresionant de carti daca sunt aranjate cu grija.

Imi pare rau pentru cei care vor fi exasperati de posturile mele despre casa, dar pe langa faptul ca acum asta imi ocupa cam tot timpul, vreau sa am si amintirea de "before" and "after".

Saptamana asta am mers aproape zilnic la casa si am dus incet-incet cutiile cu boarfe.
L-am luat si pe Aldo cu noi sa-i introducem noua casa. Bucuria si energia lui ne-a molipsit si pe noi: a alergat roata in jurul casei, a intrat pe usa din spate, a iesit pe usa din fata, a urcat scarile si le-a coborat de zeci de ori, a trecut in curtea vecinului de unde a fost scos afara cu zarva mare de cei trei catei care locuiesc acolo si apoi a trecut in curtea celuilalt vecin unde a fugarit gainile cu limba scoasa. A devenit deja celebru in zona desi nu sunt sigura ca in sensul pozitiv ;)




Saptamana viitoare incep lucrarile. Pana atunci admir haosul si geamurile murdare :))

Aldo - mare fan al privitului pe fereastra - si-a gasit deja turnul de observatie in camera din spate. Sa fiu sincera cred ca inca nu s-a prins ca din balcon are mai multe de vazut!

Aceasta se planuieste a fi dormitorul, fiind una din cele doua camere spre rasarit.

Tot spre rasarit este si camera care va fi biroul lui Dan. Biroutul meu va fi la parter, langa bucatarie :))!
Camera de zi. Pe geam se vede Dan care se intretine cu vecinul.

Siiii....bucataria! :) Ma rog, un colt din bucatarie! Bucatarie care e cat camera in care locuim acum toti patru (noi si animalutele).


Mara are statut privilegiat si nu este adusa pe santier. Ea va pasi ca o printesa in casa doar cand totul va fi gata si curat. Pana atunci sper sa fie o chestiune de zile.

Sa va ganditi la mine zilele astea - voi alerga cu acte (contracte utilitati), vom alerga dupa materiale de constructii (sa alegem culori si modele :)) si voi pregati mancare la muncitori. Dar sigur imi mai fac eu timp sa pun cateva poze !


Later edit

Am uitat sa va arat unul dintre cei doi peri din curte plin de fructe. Dezordinea l-a napadit si pe el si o furtuna a rupt si o creanga, dar i facem si lui un lifting. Ideea e ca ma asteapta o toamna cu multe pere zemoase! :)

Casa noua :)

Pentru cei care stiu deja povestea aventurii noastre cu Prima casa si stiu de cand ne luptam sa cumparam o anumita casuta, a venit timpul sa va arat in sfarsit si casa pentru care ne-am zbatut atata.

De azi, 3 septembrie 2009, este oficial si vreau sa ramana in arhivele acestui blog: casa din poza este a noastra! :)

Acum, dupa o zi infernala, incerc sa ma linistesc si sa nu ma ia cu lesin cu gandul la bani (la banii dati si banii care urmeaza sa fie dati). In acelasi timp, tot de azi, casa care mi-a fost casa in acesti ani nu mai este in mod oficial a noastra - stam in casa care apartine legal altcuiva :)

Am sa povestesc (cand mi se mai calmeaza nervii si infinita frustrare) despre absurditatea sistemului si taxele aplicate orbeste si necugetat.

Dar in seara asta nu mai pot! Am multe informatii de procesat, multe calcule de facut, multe vise de visat.

Maruntisuri

Am citit mult in ultimele zile. Carti bune. Carti care mi-au dat fiori si m-au inspirat.

Mi-am ingrijit picioarele distruse in plimbarile lungi din Barcelona.

Mi-am facut unghiile cu o nuanta pala de roz dintr-o sticluta gasita uitata intr-un sertar in baie. Nu am mai folosit oja de luni de zile.

M-am vopsit. Dupa alte multe luni de zile. Si nici nu se prea vede diferenta.

Am realizat ca sunt ultimele zile in care stau in casa care mi-a fost casa in ultimii ani.

Am dus o lupta de gherila cu Mara care a fost chitita sa fure elastice indiferent unde le ascundeam.

Nu am mai gatit. Aparatul foto zace nefolosit.

Maine incepe sesiunea de restante. In doua saptamani incepe scoala. Intreb patetic: unde s-a dus vacanta?

Sunt (cam) plictisita si dimineata nu ma pot trezi.

Iar acestea sunt doar gandurile unui om plictisit si activitatiile sale marunte.

It's all about passion!