Proiectul Prima Casa

S-a instalat linistea aici pentru ca am avut doua mari preocupari: practica in ferma si cautarea unei case pentru ca am luat decizia de a incerca sa obtinem un imprumut prin proiectul "Prima casa".


Adevarul e ca sa pornesti in cautarea unei locuinte este o veritabila aventura.

Am inceput mai intai prin a cauta un apartament in Timisoara. Ca sa ne incadram in bani, nu puteam cumpara decat un apartament cu 2 camere. Am sunat, ni s-a explicat unde e blocul si am plecat....

Si tot ne-am dus. Iesim din oras, trecem de nu stiu ce unitate militara si dupa aia, in camp, intre balarii se vede un bloc. Intram pe aleea ce duce la bloc, pietruita si accidentata, masina fiind efectiv acoperita de tufisurile crescute salbatic. O secunda (dureroasa!) mi-am inchipuit cum ar arata zona noaptea! Brrr!

Ajungem la bloc si vedem apartamentul. M-au trecut fiori pe sira spinarii: intr-un spatiu cat garsoniera mea erau inghesuite 2 camarute si o baie cat sa bagi in ea o cabina de dus. Acel gen de baie in care faci dus stand pe wc.
Bucataria...nu exista! Era marcata intr-una dintre camere (pompos denumita living) cu vreo 10 bucati de gresie.

Am plecat de acolo tristi. Sa te inhami sa platesti o gramada de bani pe o asemenea chichineata parea un blestem, nu un motiv de bucurie.

Sa va mai spun ca la o saptamana apartamentul urcase la 60 000 de euro? Infiorator!

Apoi am decis sa luam satele la rand. Eu una sufar teribil de nostalgia vietii la casa, cu soare si fara vecini care sa bata in calorifere, cu un petec cat de mic de iarba si departe de forfota orasului.
Nici prea departe acum, ca nici asa nu imi place. Undeva suficient de aproape si relaxant de departe de oras. Un soi de suburbii.

Am inceput asadar sa vizitam case. Unele frumoase, dar prea scumpe. Altele doar in rosu.

Am incercat si mai departe (la 40 de km) pentru ca pretul era tentant si minune mare! avea gaz si centrala gata instalata. Ajunsi acolo am descoperit o casa din chirpici cu termopane.

De asemenea, la 5 km de Timisoara o casa de chirpici se vinde la 50 000 de euro. Sa iti vina sa plangi!

Apoi ne-am aventurat in Sacalaz. Orice timisorean stie ca aceasta comuna cocheta pare a fi raiul pe pamant pentru cei care vor sa traiasca cu stil la tara. Vile noi, frumoase, drumuri asfaltate cum nu sunt in oras, flori si masini scumpe.
Cand am gasit o casa p+m, cu parter amenajat si care se si incadra in limitele noastre de pret am crezut ca a navalit norocul peste noi. Am sunat si am gonit catre Sacalaz.
Cand am oprit in fata casei, a scos vecinul capul pe geam si eu era sa nu mai cobor din masina: dupa lantul ce ii atarna la gat, maieul mulat peste burta atent intretinuta cu fripturi, ochelarii de soare pe cap si privirea de expert cu care ne-a evaluat valoarea masinii, am inteles ca nu avem a face cu amatori.

Intram totusi in casa si acolo descopar ca amenajatul se rezuma la gresie sparta, cu bucati scoase pe alocuri, cu usi batranesti care nu se inchideau si cu o scara care era atat de evident stramba ca iti era teama sa nu te rastorni.
Proprietarul, extrem de jovial, dar dupa tiparul vecinului ne explica cum casa a fost peirduta la carti si acum i se cauta cumparator. La intrebari standard de genul ce suprafata are, are fosa, centrala etc, raspunsurile m-au naucit: suprafata depinde de locul unde am gasit anuntul, aveau si antena dar s-a furat....oooo daaaa! exact locul in care imi doresc sa traiesc.

Am plecat repede de teama sa nu cumva sa nu mai gasim masina. De atunci incolo am evitat anunturile de casa in Sacalaz.

Apoi am gasit-o. Intr-o seara eram usor suparati si ingandurati si am decis "hai sa mai vedem ce mai gasim". Am sunat, proprietarul ne astepta si cand am ajuns in fata portii m-am si vizualizat locuind in acea casa.
Da, da, stiu ca este prea sentimental. Dar eu m-am si vazut seara pe o bancuta sub pomii din curte si deja am decis ca dormitorul va fi spre rasarit.
Deci casa am gasit-o. Este cum nici nu indrazneam sa visez. E la 12-13 km de Timisoara si (esential!) ne incadram si cu banii.

Acum apare partea mai putin placuta. Accesarea creditului. Am cautat pe net altceva decat articole din ziare, marturii ale celor patiti dar nu am gasit nimic.
Emotiile sunt mari. Se trece de banca sau nu. O sa reusim sa luam casa asta sau o pierdem din cauza birocratiei stufoase.
Noi ne agitam acum sa adunam actele pentru a depune dosarul ASAP, dar nu avem cea mai vaga idee cat ar putea dura prelucrarea dosarului sau daca mai exista si o alta casa cumparata in afara de prima casa a mediatizatului cuplu bucurestean.

Aveti si voi povestile voastre despre Prima Casa?

Posta Romana si secretul corespondentei

Asa am primit eu un plic azi in posta.

Ma rog, nu chiar asa, ci pus frumos in punguta alaturata. Uimita de pliculetul neobisnuit am rupt punga pentru a gasi inauntru un plic sfasiat, in care era indesat inapoi continutul.

Din nou, habar nu am daca am primit integral continutul. De unde sa stiu daca plicul primit a fost rupt in asa hal incat continutul pica din el?

Poate ma insel, dar din cate imi amintesc am dreptul la confidentialitatea corespondentei (conform Lege nr. 642 din 07/12/2002 v) cerinţe esenţiale - condiţii generale, care nu sunt de natură economică, impuse de stat pentru furnizarea serviciilor poştale, constând în: protecţia secretului corespondenţei, asigurarea securităţii reţelei poştale publice în ceea ce priveşte transportul bunurilor periculoase, precum şi, în cazuri justificate, protecţia datelor cu caracter personal, asigurarea confidenţialităţii informaţiilor transmise sau stocate, protecţia dreptului la viaţă privată, protecţia mediului şi respectarea normelor privind amenajarea teritoriului şi urbanismul;). Acest plic este orice, dar numai confidential nu.

Apreciez punguta. A dat un un iz de mare clasa si profesionalism. Preferam un simplu bilet cu scuze!

Fericita familie pisiceasca

De ceva vreme, sub geamul mamei s-a aciuiat o familie de pisici.

Ceea ce este ciudat este ca "tata" este la fel de implicat in cresterea singurului puiut ramas ca si mama. Amandoi au grija de micuta pisicuta, amandoi ii ling blanita si ii dau intaietate la masa. Ba mai mult, in diminetile foarte reci, dorm impreuna toti trei, incolaciti in imbratisari emotionante.

Evanghelistii - Alina Mungiu-Pippidi

Titlu: Evanghelistii
Autor: Alina Mungiu-Pippidi

Editura: Cartea Romaneasca
An: 2006
Numar pagini: 166

abandonat* slab* mediocru* mediu* bun* foarte bun* excelent* capodopera

Prima linie: Elena: Nu stiu ce se va alege de capul tau de filozof, dar ai o mana extrem de usoara.

Ultima linie: Isus: Nu te teme! Asta-seara vei fi cu mine in Rai.


Citind reactiile la aceasta scurta piesa de teatru si punerea ei in scena, am ajuns sa ma intreb cu multa tristete (ajunsa dincolo de revolta) de ce Biserica ajunge sa inlocuiasca religia, de ce o transforma in neatragatoare dogme, de ce - intr-o societate libera - suntem pusi in situatia de a nu putea nici macar sa scriem/citim literatura fara fi pusi la colt de ideea de blasfemie.

In nici o clipa nu am privit Evanghelia dupa Isus Cristos a lui Saramago ca pe o lectura care ar putea duce la daramarea Bisericii. Iar reactia exagerata a fetelor bisericesti (fie ele ortodoxe sau catolice) mi s-a parut mai degraba hilara, precum un colos care se teme ca o picatura de ploaie ii poate eroda fundatia.

Lecturi precum Evanghelistii sau Evanghelia dupa Isus Cristos sunt minunate ocazii de a ne opri si de a mai cugeta, de a pune lucrurile in perspectiva si de a privi un lucru vechi dintr-un unghi nou.

Nu am sa deschid aici profunde discutii despre credinta si ateism, despre blasfemie sau sfintenie, ci vreau in primul rand sa ajungem la dreptul de a avea o literatura libera. Nimeni nu te obliga sa citesti o carte sau alta si sunt convinsa ca cel care citeste o asemenea carte nu isi va schimba fundamental sistemul de valori si credinte. Un ateist nu va descoperi credinta citind (spre exemplu) Hristos rastignit a doua oara, precum nici un credincios nu isi va pierde credinta citind Evanghelistii.

Iar atitudinea aceasta de a mi se lua cu forta o carte din maini, de a auzi din partea preotilor ortodocsi remarci parca scoase din Fahrenheit 451, prin care cer arderea tuturor volumelor tiparite din Evanghelia dupa Isus Christos ma duce cu gandul la un tip de Inchizitie pitita prin librarii si tipografii.

Iar paralela pe care am facut-o intre Evanghelistii si Evanghelia dupa Isus Christos nu este una intamplatoare, din moment ce am gasit cateva similitudini. Umanizarea lui Isus, o noua lumina aruncata asupra lui Iuda, dragostea fizica intre Isus si femeia pe care o iubeste sunt puncte comune intre cele doua opere.

Actiunea din Evanghelistii lui Mungiu-Pippidi se desfasoara in deceniul sapte al erei noastre in Antiohia si se concentreaza in jurul Academiei conduse de filozoful Cherintos si a discipolilor sai Matei, Luca, Marcu si Ioan.
Academia este vizitata de Apostolul Pavel si Povestitorul (Isus), Pavel cerandu-i lui Cherintos sa scrie o "relatare apologetica a vietii si mortii unui proroc evreu" din patru puncte diferite de vedere, urmand sa il rasplateasca cu o suma fabuloasa de bani.

Singura prezenta feminina, Elena, simte pericolul acestei scrieri si incearca sa il avertizeze pe Cherintos ca "Pentru fiecare cuvant pe care Ioan il mazgaleste acolo dupa chef, fanaticii vor taia capete si vor rastigni oameni".
Dar mirajul de a conduce lumea prin subjugare spirituala este prea puternic si Cherintos cedeaza in fata cuvintelor lui Pavel:

"Pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, isi vor da seama ca popoarele nu pot fi guvernate in numele ratiunii. Caci unde ne duce ratiunea? La atrofierea tuturor instinctelor. Iata, priveste-te pe tine Cherintos...Unde te-a dus ratiunea pe tine? O lume condusa de filosofi s-ar sinucide in doua generatii..."

Intensitatea dialogurilor scurte si concise nu pot fi redate. Ritmul alert, taios, parca taind in carne vie cu raceala si detasare, face ca textul sa se desfasoare cu repeziciune spre un final ce pare lipsit de speranta. Un final unde invierea este doar o fericita si exploatata coincidenta si Isus devine doar un obiect in mainile ambitiosului Pavel.

ISUS: Dar ce esti tu fara mine, omule? Un vierme! Eu sunt Dumnezeul tau! PAVEL: Te inseli! Dumnezeul meu este in cartile acestea. El e Dumnezeul care va triumfa si pentru el tu nu ai fost decat un pretext!

Sprijiniti micii producatori locali din Timis sau cum puteti cumpara fructe naturale!

Pentru micii producatori locali exista un cerc vicios: productia este extrem de costisitoare (mai ales cea naturala, fara chimicale), iar vanzarea este foarte dificila.

Ei trebuie sa isi transporte produsele zeci si sute de kilometri pana la pietele mai bune din Timisoara, trebuie sa plateasca taxe in piata si risca de cele mai multe ori sa ramana cu produse nevandute in fata produselor "de revista" a bisnitarilor cu produse injectate si importate.

La sfarsitul unei zile sunt nevoiti sa-si stranga piersicile imperfecte (dar aromate si sanatoase!) si sa plece din nou spre casa, impovarati de ganduri si de parerea de rau ca fructele lor iar ajung sa fie fierte in vreo dulceata sau tarie, orice numai sa nu mai vada atata paguba.

Si atunci va intreb si eu pe voi? De ce sa se mai chinuie acesti tarani sa lucreze? De ce sa se mai chinuie sa joace cinstit si sa cultive natural, cand niste bani dati pe chimicale le dau un plus in piata si iau ochii clientilor naivi si/sau nepasatori fata de sanatatea lor?



Dincolo de fatada si de implicare la un mod declarativ, noi, timisorenii, chiar putem face ceva in mod activ pentru a sprijini si incuraja producatorii locali.

In primul rand noi, consumatorii, primim produse naturale si mai mult decat atat: avem siguranta ca aceste produse sunt cultivate in acest mod! Nu trebuie sa ne intrebam daca fructele pe care le mancam sunt sau nu naturale, sunt sau nu umflate doar de chimicale pentru ca exista cineva care il verifica pe producator.

Avand siguranta ca un drum pana la Timisoara (de la Periam) nu va insemna doar vinderea a 20 de kilograme de piersici/zi, producatorul este incurajat sa mentina modul natural de cultivare si sa se gandeasca la planuri de dezvoltare.



Trebuie sa ne oprim pentru un moment si sa ne gandim ce conteaza cu adevarat. Sa ne dam seama ca fructul perfect din piata poate sa fie un aliment la fel de periculos ca o otrava. Ba mai mult, o otrava pe care o consumam incantati de noi ca avem o dieta "sanatoasa".

Nimic mai fals!

Fructele precum bananele, piersicile, nectarinele, caisele, merele sunt adevarate bombe cu ceas in organismul nostru, ducand in timp la afectiuni grave. Iar copiii sunt victime sigure ale acestor dusmani imbracati in haine stralucitoare de sanatate.

Iata ce scrie intr-un articol din Gardianul:

Consumand fructe si legume tratate chimic, o persoana este expusa, in medie, la circa 10 pesticide pe zi, sustine o organizatie americana nonprofit, “Grupul de lucru pentru mediu inconjurator”.
In fruntea listei vegetalelor pline de chimicale troneaza fructele. Testele privind reziduurile de pesticidele efectuate pe acestea au aratat ca piersicile, nectarinele, merele, capsuni, ciresele, strugurii si perele au un mare continut de chimicale, in majoritatea mostrelor. “97,3% dintre nectarinele testate au aratat prezenta pesticidelor, un procent similar fiind observat si in cazul piersicilor. De asemenea, 94,1% din merele testate au aratat prezenta chimicalelor”, arata specialistii ONG-ului. In plus, piersicile si merele au avut cele mai multe pesticide detectate pe o singura mostra: 9, in timp ce pe strugurii de import si pe zmeura au fost detectate 8 substante. In urma examinarii, s-au descoperit combinatii de pana la 53 de pesticide, pe mostrele de piersici si 50 pentru cele de mere si 38 pentru zmeura.

Si sa nu credeti ca scriu aceste randuri doar din suparare, ci pentru ca eu chiar cunosc solutia.
De fapt, de aproape o luna de zile am pe masa doar legume cultivate natural de un mic producator din Belint care isi comercializeaza produsele cu ajutorul ASAT (Asociatia de Sustinere a Agriculturii Taranesti).

Acum avem sansa de avea si fructe naturale de la o livada din Periam. Din pacate nu suntem suficient de multi oameni pentru ca producatorului sa ii renteze sa vine special pana la Timisoara, dar am speranta ca se vor gasi si printre voi cativa interesati sa consume doar fructe naturale.

Si daca ati auzit povesti despre preturile exorbitante ale acestor fructe, vin sa va fac dovada ca nu este asa. Iata o lista de preturi si continutul unui "cos mare" sau "cos mic", in functie de necesitati.


Acum faceti un calcul si veti constata cat de putin poate costa sanatatea voastra.

Faceti un calcul sa vedeti cum, facand un gest mic, puteti sa va faceti voua un mare bine si ajutati si un producator dispus sa investeasca in culturi naturale.

Daca doriti un astfel de cos de fructe o puteti contacta direct pe doamna Mihaela Veţan la numarul de telefon 0741232602, coordonatoarea acestui proiect.

Va inscrieti pe lista si puteti sa ridicati fructele marti sau joi, de la ora 18.00 la 20.00, undeva langa Piata Badea Cartan.

Little Women - Louisa May Alcott

Titlu: Little Women
Autor: Louisa May Alcott

Editura: Puffin Classics
An: 2008
Numar pagini: 369

abandonat*slab*mediocru*mediu*bun*foarte bun*excelent*capodopera

Challenge: 1001 de carti de citit intr-o viata, The 100 Greatest Novels of All Time si The Guardian - Books You Can't Live Without

Prima linie: "Christmas won't be Christmas without any presents", grumbled Jo...

Ultima linie: So grouped, the curtain falls upon Meg, Jo, Beth and Amy. Whether it ever rises again, depends upon the reception given to the first act of the domestic drama called Little Women.

Context personal: Citita intr-o intreaga luna - sesiunea a incetinit lectura.


Mi-am dorit de foarte mult timp sa citesc Little Women. Iar aceasta dorinta include un mic secret murdar, cu nici o legatura cu literatura.

Intr-un episod din Friends, Rachel ii recomanda lui Joey o carte. Este Little Women si Joey sfarseste prin a o baga la congelator din cauza emotiilor intense ce i le starneste.

Desi Joey nu este un critic literal de referinta, scena mi-a creat un soft spot pentru carte. Asta ca sa stiti si voi dupa ce considerente imi aleg eu cartile :o).

Cartea nu este o capodopera si nu prea inteleg de ce este prezenta aproape in toate listele de carti clasice. Este atat de simpla stilistic si argumentativ, atat de seaca si lipsita de orice actiune, incat iti pui intrebari despre capacitatea celor care au transformat acest roman intr-un must-read.

Este povestea a patru surori si a mamei lor, a vietii lor de zi cu zi, chinuite de vremurile grele ale razboiului si ingrijorate pentru tatal plecat pe front. Si desi se incearca o diferentiere clara a caracterelor celor 4 fete, toate mi s-au parut la fel de sterse si neinteresante.

Actiunea lancezeste pe intreg parcursul romanului. In nici un moment actiunea nu iti ofera un motiv sa intorci pagina. O poti face doar din plictiseala sau din ambitia de a termina totusi cartea. Mai poate, arareori, sa persiste un zambet indulgent pentru atmosfera puritana care sufoca orice sansa a fetelor de a se diferentia.


Totusi...

Astea sunt gandurile mele la 25 de ani. Tot eu, la 25 de ani, am realizat de ce cartea este un clasic si de ce este atat de populara. Problema mea a fost data doar de o nesincronizare a lecturii: ar fi trebuit sa o citesc cu CEL PUTIN 10 ani in urma.

Acum zece ani as fi apreciat o astfel de lectura optimista si calda, despre fetite cuminti si ascultatoare, care se descopera pe sine si invata ceea ce este drept si corect. As fi apreciat altfel pildele mamei si as fi simtit altfel framantarile adolescentelor.

Din pacate acum a fost prea tarziu pentru a mai citi cartea cu naivitatea care era necesara.

Anticariatul interactiv la Cartea de nisip

O idee interesanta, foarta curioasa daca se aplica in realitate. Sper din suflet ca da :)

Sa tot citesti

De cand am vazut imaginea asta in numarul de aprilie al Elle Decor, nu-mi pot scoate din cap senzatia ca acesta este locul meu ideal de citit. Numai imaginea este de ajuns sa imi deschida un apetit suspect de ridicat pentru lectura, dar cred ca simpla prezenta a acestui obiect de mobilier in casa mea ar fi locul multor nopti nedormite si a multor dupa-amieze ploioase, cu carti incredibil de bune in maini.

Luni

Vestea buna sau vestea proasta?

Vestea buna: azi, 21 iunie 2009, s-a incheiat oficial sesiunea.
Vestea proasta: maine dimineata, 22 iunie 2009, incepe practica de 3 saptamani.

Si ce suflet de caine sa ai sa nu lasi sarmanului student un amarat de weekend sa-si traga si el sufletul. Si daca maine stau toata ziua in soare prin ferme o sa fiu foarte-foarte irascibila.

Nu cred ca mi-a fost mai urat vreodata de ziua de luni.

Mutari schimbatoare

Eu sunt genul de om care muta constant mobila prin casa. La mine niciodata nu veti gasi prea mult timp un dulap sau o masa in acelasi loc.

Ma apuca brusc, la ore tarzi sau in zile atat de aglomerate incat cedez in fata stresului si prefer sa ma apuc de decoratiuni interioare. Si atunci incep sa mut, sa trag, sa imping, scot continutul unui dulap si il mut in altul, dulap pe care il imping 3 metri mai incolo si il rasucesc intr-un unghi care mi se pare mie mai atractiv.

Si nu vrea sa ma ajute nimeni! Desi uneori munca fizica depusa pare prea mare pentru un omulet mic, trebuie sa o fac singura.

Si am descoperit ca mania mea cu dulapurile se poate transpune in lumea virtuala prin layout-ul blogului. Sa nu va vina sa credeti cat sunt de incantata!
Rasfoiesc site-urile de profil cu aceasi incantare cu care m-as plimba printr-un magazin de mobila (eveniment atat de rar in viata unui om - de obicei ai toata viata mobila aleasa initial, doar cu mici schimbari de ordin practic), aleg mai multe variante si le schimb, avand o satisfactie launtrica similara cu aceea cand sifonierul e cu 3 metri mai incolo. Si in plus, nu sunt nici epuizata, nu muncesc toata ziua ca bezmetica si nici nu mai sunt nevoita sa trec prin perioada de acomodare cand caut noul loc al prosoapelor prin casa.

Imi pare rau daca din acest motiv blogul meu pare inconsecvent. Este pur si simplu doar nevoia mea de scimbare, de reorganizare. Si nu pot promite niciodata - ok, cu asta raman - pentru ca sunt convinsa ca vor veni zile in care atat de aglomerata voi fi incat voi simti nevoia sa mut si sa schimb ceva.